Tuturor romanilor de buna credinta: Atentie la sarmalele otravite ale lui CTP !!!!!!!!

ctp-mare

De curand un prieten crestin mi-a tras atentia despre ce ,,ganduri’’ a mai postat CTP acum cateva zile. E vorba despre editorialul – Sarmaua sufletului sau cine te mananca pana la Dumnezeu – pe care trebuie sa marturisesc l-am citit cu mare greutate. De ce ? Pai, in primul rand pentru ca e plin de minciuni, iar in al doilea rand pentru ca nu a pierdut ocazia de a-i mai jigni pe crestinii ortodocsi, ca asa e moda acum. Iar domnul CTP s-a dovedit ca este ,,corect politic,,. Numai Dumnezeu stie insa daca minciunile postate pe acolo sunt intentionat scrise sau e vorba de o necunoastere crasa a istoriei, a legilor din Romania ?!
Dar, sa o luam pe rand. In primul paragraf domnul CTP are grija sa ne faca un pic idioti pe motiv ca ,,Dumnezeu ştie câţi români confunda Crăciunul cu Paştele, Naşterea cu Învierea’’. Apoi, arunca asa o critica la adresa oamenilor care se ghiftuiesc de Craciun sau mai pe romaneste ,,mananca ca porcii,, pana le vine rau si apoi cheama salvarea. Ei si aici e o problema. Nu poti sa generalizezi aceasta ideea doar pentru ca 1-2 % dintre romani fac lucrul asta, decat daca tii cu tot dinadinsul sa demonstrezi ca ai dreptate. De pilda, in judetul Prahova cel mai mare din tara din punct de vedere demografic s-a inregistrat un numar de 400 de apeluri /zi catre salvare in zilele de sarbatoare, respectiv 25, 26, 27 si 28 decembrie. Adica, la un calcul simplu a fost vorba despre 1.600 de oameni, dar atentie nu la toti a fost vorba despre exces alimentar, si asta in conditiile in care in Prahova exista aproximativ 800.000 de locuitori…
Textul curge apoi de la sarmale catre cei care le-au gatit – ,,bucatarii’’. Si pentru asta, domnul CTP a avut grija sa nu scape din pana condeiului preotii a caror uniforma ,,aduce cu cea de bucătar’’ – ,,Cateringul de suflet al Crăciunului îl asigură sfinţii părinţi, cu cădelniţa şi pămătuful – uniforma de popă aduce cu cea de bucătar, nu-i aşa?’’ Ei bine, nu-i asa. Sarmalele de Craciun i-au jucat feste domnului CTP, pentru ca si un copil stie ca preotii nostri ortodocsi au ,,uniforma,, neagra, iar bucatarii – alba.
Dar de fapt unde e deranjul ? Pai e vorba despre o problema mai grava care e tratata in acelasi stil mistocaresc – eliminarea religiei dintre disciplinele obligatorii în şcoală. ,,În Pastorala de Crăciun, arhiepiscopul Pimen afuriseşte această măsură <<comunist-atee>>, numind-o <<atentat la fiinţa naţională>>. Adică elevul, împreună cu părinţii, să aibă dreptul de a alege dacă vrea să fie îndoctrinat religios sau nu – ăsta e atentatul comunist la fiinţa naţională. Dar, l-aş întreba pe Sfinţia Sa, lăcomia feroce cu care s-a bătut cu statul român pentru posesia a 166.000 ha de pădure, valorând miliarde de euro, atentat la ce este?’’ – scrie CTP, amestecand mere cu pere caci doar asa se poate manipula cu brio opinia publica. Dar trebuie mentionat ca aici e vorba despre doua lucruri total diferite care nu prea pot fi amestecate:
1. Religia in scoala, care nu inseamna nicidecum indoctrinare, care este un drept consfintit prin Constitutie, dar si prin alte legi din Romania si despre eliminarea careia au luat atitudine multi crestini, asociatii, inclusiv Sinodul BOR. As aminti ca la art. 32. din Consitutie se specifica – (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
E clar ca romanii ar trebui sa se mai puna un pic la punct cu legislatia ca sa nu se mai lase dusi de nas de oricine si oricum. Deci daca ne cerem un drept garantat prin lege asta nu inseamna nici indoctrinare, nici altceva decat simplu fapt ca luam atitudine.
2. problema posesiei celor 166.000 ha de pădure. Reamintesc domnului CTP ca în urma secularizarii proprietatilor bisericesti din anul 1863 manastirile, bisericile au fost deposedate de sute de hectare de padure – care in mare parte proveneau din donatiile boierilor, domnitorilor din vremea aceea. Iar calvarul impotriva bisericilor a fost continuat si pe vremea comunistilor. Si asa cum unii cetateni si-au revendicat proprietatile luate cu japca de ce biserica nu ar avea acest drept ? Cine si in numele cui isi permite sa critice dorinta vechilor nostri boieri/domnitori de a dispune de averile lor asa cum au dorit ? Doar pentru ca fizic nu se mai afla printre noi ?
Si apoi ca sa ne convinga de cata dreptate are, domnul CTP mai arunca la final o lovitura de teatru la fel de ieftina precum toate ,,sarmalele otravite,, de pana acum si anume aceea ca PS Pimen ar fi colaborat cu securitatea. Ei si ? Ce-i cu asta ? Si daca ar fi adevarat tot nu ar avea vreo relevanta tot din doua motive. Pentru ca padurile cerute in instanta nu le ia pentru sfintia sa, ca doar nu pleaca cu ele pe lumea cealalta si pentru ca – in asta consta frumusetea ortodoxiei – nu conteaza ce-a facut inainte, putea sa ucida si oameni. Prin taina spovedaniei si prin pocainta la Dumnezeu esti ca un prunc fara de greseala, si nu conteaza atat de mult ceea ce a fost sau ceea ce insinueaza altii ca a fost, ci prezentul, clipa.
Cat despre DNA, care tot in opinia domnului CTP ,,e cu 4% peste Biserică în încrederea populaţiei’’, la cate minciuni a indrugat pana sa ajunga aici la acest final apoteotic cine poate sa-l mai creada ? Si nu de alta, dar datele respective apar in ultimul sondaj IRES adica Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) care ii are ca actionari pe sociologul Vasile Dancu (85%), si pe Elena Madalina Grigore (15%). Dancu a fost ministru al Informatiilor Publice in Guvernul Nastase si senator PSD, fiind un apropiat al Clubului Rotary (masonic) din Cluj. Potrivit IRES, la primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale Victor Ponta era pe primul loc… iar in turul al doilea, la primele exit poll-uri, IRES l-a clasat pe Ponta pe locul al doilea. Apoi daca sondajele difera din 2 in 2 saptamani nu pot decat sa mai adaug : atentie la ,,sarmalele otravite’’ ale lui CTP si a altora care incearca sa vi le bage pe gat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>